El...eu,noi...ne-am nascut acum 4 luni si un pic de vreme...Inima imi batea tare, gandurile imi zburau hazlii prin cap si mainile ascunse in buzunar tremurau bezmetic...Ma uitam la zambetul lui , ma pierdeam, fluturii nu mai ramaneam doar in stomac , era chiar sa ma inec...unul mi-a ajuns in gat...Eram indragostita...Sunt indragostita...Suntem asa de cruzi... Soarele ce ii lumina fata,era si el...parca pierdut, razele sale se rostogoleau in racoarea diminetii si zambea inselator...Va merge? Va fi bine? O dezamagire sau un succes? Nu aveam de unde sa stiu pana nu imi asumam riscul, riscul de a fi om, de a iubi, de a....ma ineca ' cu un fluture? Il adoram cum gesticula , visurile au renuntat la greva si au inceput sa-si faca din nou de cap... Cuvintele imi erau numai zambete urmate de o frica naiva,iar el....el ma privea ,simtea acelasi lucruri,dar oare...El s-a inecat cu acel fluture?:)
